Inspectand amintirile.

Nu-mi venea sa intru. Dar am intrat. Sala mare era schimbata. Langa geam era acum o piesa mobiliera iar canapelele nu mai erau la locul lor. Baia-goala,pustie. Nici nu-mi venea sa cred ca eu ma spalam dimineata,in camasa mea albastru-inchis,pe dinti,ma pieptanam detaliat si faceam baie. La fel si seara-eu nu-mi mai aminteam toate astea. Frigiderul era aproape gol. Sus,desi am urcat cu ezitare,nu asa cum urcam cu o vara inainte,alergand,camera in care dormisem eu si Adi era schimbata. Nu mai era biblioteca cea mare si fara de folos,paturile nu-si mai aveau pozitia de atunci,nici masa. Imi parea rau. Seara ma uitam la cer,pe fereastra,din patul meu. Acum cele doua erau in celalalt capat de camera,si eram geloasa in numele paturilor pe masa,care sta acum in locul patului meu,intr-un colt.
In schimb,camera in care au dormit Mara,Dorin si Daria e neatinsa. Cele trei paturi sunt exact asa cum le-au lasat : goale. Jocul incomplet pe care vroiam sa-l jucam vara trecuta inca mai sta pe mobila din camera aia.
Si camera parintilor era schimbata. Unde era oglinda in care am observat eu pentru prima data ca sunt slaba? Lipseau si cateva detalii,dar,desi pe loc nu mi-am dat seama,nu e prea schimbata.
Holul e la fel de absent dar in acelasi timp incarcat de viata ca si atunci.
Casa aia in care nici nu inteleg de ce am dormit o luna intreaga si care era mai degraba o institutie e incerta.

Acum ma preocupa tot ce e la Mehltheurer. Tot. Si sunt multe lucruri. Se spune ca doua dintre cladiri au fost facute prin 1800 si ceva. Aici locuia cel mai bogat om al regiunii,mi-a zis Crinu. Pe langa terenul mare mai avea si celelalte terenuri pe care acum se cultiva. Dupa a fost aici o ferma,au mai aparut cateva cladiri. Dupa revolutie proprietatea a ramas mostenire unor "babe din nord",cum le-a numit tutix,si dupa ajungem la prezent,la momentul in care toate cladirile parasite si stricate in interior sunt ale noastre. Acum una e refacuta,alta casa nu,iar celelalte nu intereseaza pe nimeni. Asta ma face sa-mi admir tatal si nu cred ca o sa ajung sa apreciez pe cineva mai mult decat pe el pentru modul in care gandeste si face o afacere. Pe vremea cand era ferma aici,in locul apartamentului in care stau si scriu eu pe blog a fost un grajd. Unul mare si nelocuibil. Sa vezi apartamentele celelalte,la modul in care aratau,si la modul in care arata acum poate dezvalui o mare surprindere.
Si asta va fi o amintire importanta pentru mine,asa cum am relatat mai sus casa de la Heyda.
Am uitat sa spun ca,de asemenea,in timp ce vorbeam cu Crinu mi-a spus si despre un beci de aici,pe care mi l-a si aratat. E impresionant ca si constructie si marime.
Eu una m-as muta in Germania si,sunt constienta ca,desi m-am nascut in Romania si-mi iubesc familia si prietenii de acolo,nimic nu se compara cu Germania. Nici Franta.

Andreea.